Întâmplari cu haz din energie. Episodul 1.
Prin anii 70 a luat fiinta Intreprinderea Nuclearoelectrica „Olt” în subordinea directa a Ministerului Energiei Electrice. Scopul acestei intreprinderi era acela de a reprezenta beneficiarul primei centrale nucleare din tara noastra. Am avut onoarea de a face parte câtiva ani din acest colectiv. Dupa titlul intreprinderii ai crede ca ea functiona undeva în apropierea râului Olt. În fapt sediul era în cladirea ISPE Bucuresti în sectorul nuclear al institutului de proiectari. Ca la orice obiectiv de investitii din acea vreme nu erau multi salariati. Tiparul era urmatorul: un director, un director adjunct, un director comercial/investitii (în cazul nostru director fizician) , un contabil sef (director economic) si doi ingineri unul termist si celalalt eletrician. Toata ziua buna ziua analizam documentatiile întocmite de proiectanti.La o pagina de proiect sarcina era sa faci trei pagini de observatii, exagerez, desigur, dar nu sunt departe de adevar. Asa am ajuns sa fiu extrem de riguros în activitatea viitoare.
În acele timpuri se dorea sa se amplaseze în România o centrala nucleara sovietica de tip VVER 440. Mai toate tarile din lagarul socialist avea deja functionale centrale de acest tip. Toate nu aveau partea nucleara anvelopata existând riscul de radiatii în zona. Se spune ca din cauza centralei nucleare de la Kozlodui (Bulgaria) în leguminoasele cultivate în sudul Olteniei nivelul radioctivitatii crescuse de câteva ori desi se zicea ca se încadrau în valorile acceptate. Din acest considerent, noi românii, am solicitat partii sovietice ca centrala noastra sa fie anvelopata similar cu cea realizata în Finlanda la Loviisa. Au fost analizate câteva zeci de amplasamente si a fost acceptata instalarea centralei nucleare în localitatea Strejesti pe râul Olt. Pâna la Slatina sunt 17 kilometri. La Strejesti era în curs de realizare o hidrocentrala din lacul ei fiind asigurata apa de racire pentru centrala nucleara.
Continuarea în episodul urmator.
Întâmplari cu haz din energie. Episodul 2.
Într-un fel era de înteles de ce sediul intreprinderii era la ISPE în Bucuresti si nu într-o baraca de santier la Strejesti. Practic erau în derulare serviciile de proiectare si ceva discutii contractuale. Un mare avantaj pentru proiectantii din ISPE. Se pleca câte o luna la Moscova pentru discutii de clarificare cu proiectantul sovietic. Diurna era mica, dar suficienta pentru ca la întoarcerea în tara sa vii cu un aspirator,fier de calcat, aparat de radio sau chiar un televizor. Basca niste icre negre sau rosii.
Singurul lucru batut în cuie era amplasamentul centralei. Dar si pe vremurile acelea trebuiau îndeplinite unele cerinte cum ar fi acordul autoritatilor locale. Asa ca suiete în tren si hai la Slatina. Bai frate eram mare, eu relativ tânar inginer la discutii cu somitatile judetului. Îmi aduc aminte cum un director din administratia judeteana se ruga sa gasim un alt amplasament pentru centrala deoarece ei au si asa mari probleme cu „aluminiul” . Se spunea pe la colturi ca laptele vacilor era infestat si oamenii îsi cam pierdeau dintii. Poluare la greu, ce mai. Le tot explicam ca noi luam masuri eficiente de securitate nucleara si ca nu vor fi probleme. Nu stiu cât eram de convingator. În tot cazul fiind ordin de sus nu se punea problema eliberarii unor avize favorabile.
Ce se întâmpla la Strejesti în acest timp? Constructorul hidrocentralei , Trustul de Lucrari Hidrotehnice, lucra în mod sustinut (vorba ceea „cincinalul în patru ani si jumatate”) si ajunsese în faza de începere a umplerii lacului. Acest lucru afecta centrala nucleara. Discutiile cu sovieticii taraganau , proiectantii solicitau plecari pentru clarificari. Cred ca situatia se datora în buna masura partii române. La vârful statului nu era clarificata independenta energetica.
Si atunci desi se crede ca la Cernavoda au fost realizate primele lucrari la o centrala nucleara, situatia este cu totul alta.
Prima lucrare cu caracter „nuclear” s-a realizat la Strejesti. Pentru a nu se opri lucrarile la hidrocentrala a fost nevoie sa se construiasca pe fundul lacului disipatorul de apa calda al viitoarei centrale nucleare în scopul asigurarii apei de racire.
Si asa se face ca pe fundul lacului Strejesti se gaseste astazi o „relicva nucleara” inutilizabila. De-ale vietii valuri!
Continuarea în episodul urmator.
Întâmplari cu haz din energie. Episodul 3.
În vremurile de demult, vorba lui Octavian Goga, exista o preocupare pentru realizarea unor produse de industria româneasca sau cel putin al unor repere ale acestor produse. Ce aport puteam aduce noi „nuclearistii” la acest deziderat? Dupa discutii cu proiectantii nostri am ajuns la concluzia ca ar fi interesant sa se produca în tara grupul Diesel aferent centralei nucleare. Conditiile tehnice aveau întâietate si în special pornirea instantanee. Puterea grupului electrogen nu era stabilita definitiv. Nu contau dimensiunile, aveam loc destul pe amplasament.Unde se putea realiza acest grup? Evident la UCM Resita. Aici se executau motoare Diesel pentru propulsia navelor maritime.
Va aduceti aminte ca aveam una din cele mai mari flote comerciale din lume cu vase construite pe santierele navale din România.
Deci,zis si facut ,hai la Resita sa analizam situatia. Nu era o problem sa te deplasezi din Bucuresti la Resita. Spre miezul noptii pleca trenul de Timisoara care avea vagoane directe pentru Resita, inclusiv vagon de dormit. Necazul era ca vagonul de dormit era ultimul vagon al garniturii de 11-12 vagoane si te cam zguduia. Daca aveai noroc puteai sa iei Antonovul 24 care ateriza la Caransebes si de acolo microbuzul spre Resita cale de 45 de kilometri. Astazi aeroportul Caransebes nu mai este operabil, iar vagonul de dormit a disparut.
Ajuns dimineata în Resita am facut primii pasi spre uzina care este foarte aproape de gara. Un zumzait îti ajungea la urechi. Se lucra din plin în trei schimburi. UCM Resita este cea mai veche uzina din România fiind construita si data în functiune pe 3 iulie 1771. Acum sa fim realisti în 1771 nu se discuta de România. Uzina a fost realizata la marginile Imperiului Habsburgic de austrieci cu mult înaintea unor fabrici de renume precum Krupp ,MAN, Sulzer sau Skoda.
Am patruns în marea uzina fara sa îmi închipui ca peste câtiva ani voi veni destul de des aici, ba mai mult voi ajunge si în consiliul de administratie al uzinei.
Uzina era impresionanta si se lucra serios si din greu la diverse utilaje energetice. Nu prezentau interes, atunci, pentru mine asa ca ajung la fabrica de motoare navale. Erau niste chestii uriase care te impresionau de la prima vedere. Se zicea ca se defectau cam des si era nevoie sa se deplaseze o echipa de specialisti la vasul aflat în nevoie pentru remediere. Tot la fel se spunea ca diurna era cam mica de doar 2$ pe zi , dar buna si aia în acele vremuri. Problema cheie o constituia faptul ca aceste grupuri erau considerate cam un fel de demi-diesel si nu puteau porni imediat. În fapt pe nave nu era nevoie de aceasta cerinta. Pentru centrala nucleara însa acest lucru era obligatoriu. Cred ca era posibil sa fie realizat la Resita dar presupunea o cercetare si proiectare de câtiva ani, ceea ce nu convenea întrucât pâna atunci se spera ca centrala nucleara va intra în functiune.
Timp liber la dispozitie. Ce sa faci într-un oras mic cum era Resita? Hai la teatru. Venise în oras trupa teatrului din Craiova care avea în program o comedie al carui titlu nu îl mai retin. Cum nu cunosteam sala îi cer casierei sa îmi dea cel mai bun loc. Seara ma înstalez la balcon în primul rând chiar pe centru. Dupa câteva clipe un “tovaras” îmi solicita politicos biletul. Îl analizeaza si pleaca. Dar revine imediat si cu lacrimi în ochi îmi spune ca locul pe care stau este rezervat la spectacole tovarasului prim-secretar si ma roaga sa ma instalez câteva locuri mai încolo. Apare sotia “tovarasului” care cu marinimie îi spune plasatorului “lasa baiatul sa stea în pace ca tovarasul nu vine”. Biletul buclucas îmi fusese dat de casiera teatrului craiovean care, sarmana, nu stia cum devine cazul. Cine era prim secretar? Nicolae Busui , cel care peste mai multi ani va fi ministrul meu la energie. Spectacolul ,o comedie usurica, s-a încheiat iar tovarasa prim a luat Mercedesul care o astepta. Ce vremuri înca se mai circula cu “merzane”.
Continuare în episodul urmator.
Întâmplari cu haz din energie. Episodul 4.
Perspectiva împlementarii centralelor nucleare în România trezise entuziasm si la Politehnica bucuresteana la Facultatea de Energetica aparând o sectie noua intitulata simplu „Centrale nucleare”, pe lânga mai vechile Electroenergetica, Termoenergetica si Hidroenergetica. Cei mai bucurosi au fost, desigur, tovarasii conferentiari pentru ca au aparut vrând nevrând posturi de profesor, sef de catedra. Promovarea în postul de profesor într-un institut de învatamânt era aproape imposibila, chit ca erai membru de partid si aveai un doctorat obtinut corect. Absolventii sectiei nucleare au fost inclusi în majoritate la ISPE. Acest institut se organizase foarte bine si un etaj întreg al cladirii din Lacul Tei era ocupat de sectia de nucleare. Evident aproape toti inginerii nu vazusera în viata lor o centrala nucleara, dar proiectau cu sârg documentatii pentru centrala noastra. Cum eram tineri si mai tupeisti am complotat cu cei de la ISPE si am rugat sa fim trimisi sa vedem pe viu o centrala nucleara, am avansat si un nume centrala de la Koslodui de la vecinii bulgari. Succesul a fost total: NU SE POATE. Asa ca s-a continuat cu traducerea documentatiilor sovietice si adaptarea lor acolo unde chiar era posibil la stilul românesc. Nu existau calculatoare de birou si deci nu puteai lua informatii de pe net. ISPE-ul era dotat cu vestitul calculator românesc Felix care lucra cu cartele perforate. Multi se întrebau de ce sectia de calculatoare se afla la ultimul etaj!? Raspunsul e destul de simplu au fost mai usor de instalat.
La Ministerul Energiei Electrice doua directii supravegheau activitatea „nucleara”, Directia de Investitii care avea alocat un post de director adjunct si Directia Tehnica care analiza o parte din documentatii în cadrul Consiliului Tehnico-Economic.
“Revolta” a avut totusi si o parte pozitiva ,am fost trimisi la un curs postuniversitar de centrale nucleare si asa am putut vedea reactorul de cercetare de la Magurele. Nici azi nu pot uita culoarea albastra ce se putea vedea în interiorul reactorului.
Anii ‘70 au fost ani memorabili pentru “socialismul multilateral dezvoltat” . La Beldiman (Delta) gaseai pliculete vidate cu muschi tiganesc sau salam Poiana, pe lânga salamurile clasice înclusiv cracauer si un salam cu cascaval, soiuri ce nu mai sunt astazi. Treaba cu pliculetele fiind o solutie moderna nu a tinut foarte mult. La subsol erau tot soiul de sticle de bere de la fabricile din toate judetele, apa minerala la sticla de 1 litru, atât carbogazoasa cât si medicinala. Se gaseau tot felul de cascavale, cele mai nevandabile fiind Tilsit si Olanda. Pare ceva de poveste, dar de fapt a fost o frumoasa realitate care în câtiva ani a ramas o amintire. Totul a disparut ca prin farmec. Au aparut cozile la carne, cartele pentru zahar si ulei, etc.
Cam acestea erau conditiile în care se dorea construirea unei centrale nucleare. Nu le-am însirat degeaba. O sa vedeti în episoadele urmatoare.
Continuarea în episodul 5. Cititi pentru ca vorba unui clasic în viata “nici nu stiti ce pierdeti”.
Întâmplari cu haz din energie. Episodul 5.
Dupa invadarea Cehoslovaciei de catre „fratii” sovietici în 1968 si dupa pozitia României fata de aceasta situatie mai toti cetatenii tarii au început sa se înscrie în PCR. Cum nu exista niciun alt partid s-a ajuns spre anii 90 ca PCR sa devina un fel de sindicat, cel putin în energie doar câteva persoane nu erau membri de partid. Retineti acest lucru pentru episoadele viitoare. Problema majora o constituia comportamentul unor membri de partid care aveau functii de conducere si fixismul acestora. Pe la începutul lunii iulie a anului 1975 România a fost sub ape. Inundatii catastrofale au avut loc. Eu eram programat în concediu si de buna credinta am considerat ca nu ar fi indicat în aceste conditii sa plec în concediu. Greseala fatala. Tovarasu nu se poate strica programarea. Si acest program al concediilor fusese aprobat la minister. Deci am plecat în concediu. Am pregatit rucsacii si hai nevasta în Retezat. Ne-am suit în vagonul de dormit si la drum de fier spre Hateg. Pe la 6 dimineata m-am trezit la Rosiorii de Vede în loc de Hateg. Practic nu s-a putut circula pe linia directa Bucuresti -Rosiorii de Vede. Am mers spre Pitesti ,apoi spre Cotesti si dupa aceea la Rosiori. Trenul a trecut noaptea prin apa, podurile fiind supuse la mari încercari. În aceste conditii am ajuns la Hateg pe la 11 si de acolo la Pietrele. Am petrecut o vacanta de vis în Retezat unde culmea nu ne-a plouat de loc. Despre inundatii ascultam la radio. La reîntoarcerea spre casa am vazut ce a putut sa faca Muresul pe la Teius.
Dar sa revenim la ale noastre.La IN Olt apele încep sa se tulbure. Primim sarcina sa ne ocupam de amplasamentul centralei CANDU canadiene. Se analizasera aproape 100 de amplasamente posibile si a fost ales Cernavoda. Deplasari la Cernavoda si Constanta pentru obtinerea autorizatiilor necesare. Cernavoda era un orasel prafuit mai cunoscut pentru fabrica de ciment înfiintata în 1899 si cea de suruburi , prima de acest fel din tara pusa în functiune în 1906. Istoria locurilor începe practic cu cultura neolitica Hamangia la Cernavoda fiind gasite celebrele statuete Gânditorul si sotia sa. Un cartier cu o denumire ciudata „Columbia”, numit asa dupa rafinaria Columbia existenta în 1928 si desigur podul realizat de Anghel Saligny dat în exploatare în 1895 completau tabloul.
Am început sa pregatim materialele pentru aprobarea investitiei. Important era sa gasim un loc pentru realizarea unor vilute pentru specialistii canadieni care se vor sacrifica si vor veni în România sa asigure asistenta tehnica necesara.
A venit si cutremurul din 4 martie 1977. Cladirea ISPE a ramas în picioare (spre deosebire de blocul din Brezoianu 7 unde locuia soacra-mea; fiind de garda la Polizu a scapat cu viata, nu a recuperat nimic din bunurile sale). Directorul adjunct al INO si cu mine am fost printre primii care am patruns în cladire. S-a lucrat câtiva ani la consolidarea cladirii.
Colectivul nuclear din ISPE pleaca la Magurele unde s-a înfiintat Institutul de Reactori Nucleari Energetici (IRNE). Multa nemultumire în rândul proiectantilor obligati sa faca naveta din Bucuresti la Magurele. Salariile au fost marite pentru ei, IRNE fiind încadrat la o caregorie superioara de salarizare fata de ISPE.
Colac peste pupaza securistul care se ocupa de IN Olt (aveam sa aflu ulterior un tânar locotent ,fiul directorului de personal din MEE) nu îmi acorda permisiunea de acces la unele documentatii. Nu aveam origine sanatoasa.
Peste asta se clarifica si situatia centralelor nucleare din România. Pentru a se asigura independenta energetica a tarii se renunta la executia centralei sovietice VVER 440. Se adopta filiera canadiana care avea avantaje majore pentru industria noastra.
Se pune problema reducerii personalului,IN Olt urmând sa se desfiinteze. Deci am fost plasat în alt sector.
Continuarea în episodul 6.
