Dimineata in Glasgow era un timp bun. Ne indreptam spre castelul Scone fosta resedinta a regilor Scotiei din dinastia Stuart. Sosim la castel, mai mult un palat , dupa opinia mea si incepe vizita. Fiecare incapere beneficiaza de ghidul ei. Se cunoaste imediat influenta franceza in decorarea camerelor. Cei ce viziteaza castelul sunt atent supravegheati de un urs. Iesim afara si ce sa vezi, ploua. Pe un tapsan se afla “piatra destinului” unde, cica, se incoronau regii. Azi este o copie a celebrei pietre. Totusi este la loc de cinste si se face mare tam-tam in jurul ei. Ne indreptam spre autocar pe aleea principala, vreo 200m, si ploaia cea rea sau buna pentru scotieni se opreste.
Am fi luat-o spre celebrul castel Glamis, dar opiniile divergente ale membrilor grupului au facut
ca aceasta optiune sa cada.
Mergem spre Invernes. Acesta este un orasel micut, dar cochet cu multe magazine, situat in nordul Scotiei.
Ca orice oras care se respecta are un castel. Aici functioneaza judecatoria. In Marea Britanie sunt castele la tot pasul.
Timpul este frumos si ne va insoti in restul calatoriei noastre. O luam spre Drumnadrochit adica spre Loch Ness. Vom descoperi monstrul care se ascunde in apele lacului? A fost cautat de multa lume, inclusiv cu un minisubmarin, fara rezultat insa. Noi l-am descoperit intr-o balta. Un kitsch in toata regula. Agitatie si preturi pe masura in magazinele de suveniruri. Lacul este foarte frumos si strabatut de multe vaporase cochete. In concluzie la Drumnadrochit nu am vazut nimic interesant. Cativa pasi mai incolo damde un alt castel, castelul Urquhart. De fapt o ruina de unde amatorii de senzatii tari urmaresc aparitia monstrului.
Drumul spre Glasgow este superb, desi inaltimile sunt mici, zici ca te afli in zona alpina, seamana un pic cu ce se vede prin Norvegia sau pe la noi cand iesi in golul alpin.
Ne trezim voiosi si ulterior se va dovedi si cu ganduri mai bune. Ne pregatim sa luam ferryboat-ul pentru a trece in Irlanda de Nord. Ne imbarcam la Cairnryan si debarcam la Larne. A durat cam 2 1/4h. Exista si
posibilitatea de a debarca la Belfast, dar se pare ca e mai economic pentru Omnia – Turism sa aleaga varianta Larne.
Noaptea s-a dovedit a fi un sfetnic bun si grupul accepta propunerea ghidului si conducatorilor auto sa facem o deplasare la “Pasul uriasului” sau pre limba lor “Giant’s Causeway”. Hotarare inteleapta, am vazut ceva cu totul deosebit. E de neimaginat ce poate face natura. 40.000 de coloane de bazalt interconectate, rezultatul unei eruptii vulcanice care a avut loc acum 60 de milioane de ani, te asteapta sa le admiri. Majoritatea coloanelor sunt hexagonale, dar pot fi gasite ?i coloane cu 4, 5, 7 sau opt fete. Cea mai înalta coloana este de circa 12 metri, iar lava solidificata are uneori o grosime de pana la 28 de metri. Obiectivul este pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial din 1986. Noi am vazut doar ce se afla in apropiere, dar cei care vin pentru o zi intreaga aici pot face drumetii pe inaltimile falezei. Este ceva de vis. Totul e sa nu ploua.
Fermecati, impresionati, etc., plecam cu regret spre Belfast. Aici ne intalnim cu ghida locala. O doamna
care ne-a explicat fara partizanat cam cum sta treaba cu ciocnirile intre separatisti si unionisti. Peste tot se simte demarcatia zonelor engleze, scotiene si irlandeze. Steagurile sunt elemente de orientare. Belfast este locul unde s-a construit celebrul Titanic.
Am fost si la zona de demarcatie, unde a fost ridicat un zid imens. O domnita l-a fotografiat la amanunt. In paranteza fie spus doua doamne au facut poze cat tot restul grupului la un loc. Am fost surprins de activitatea fotografica a celor doua doamne. Sa faci peste 7000 de foto e un record. Cand o sa le mai vezi, ramane o
intrebare fara raspuns. Un calcul simplu ne arata ca daca acorzi numai 10-15 secunde fiecarei fotografii iti trebuie cam o zi sa le vizionezi pe toate. Dar cu doamnele nu e bine sa te pui. Pe linia de demarcatia un grup ne-a aratat semnul nazist, cea ce denota ca apele nu sunt linistite complet.
Arhitectura engleza e prezenta peste tot.
In fata primariei dam piept cu soldatii de teracota ce faceau parte din celebra armata îngropata la Xi’an, în China. Sigur sunt niste copii.
La Belfast nu exista vreun castel? Ba da, exista, dar Omnia-Turism din ce motive nu stiu nu l-a cuprins in program. Pacat, istoria castelului dateaza din secolul al 12-lea. Din pacate a ars si a fost reconstruit mult mai tarziu. Am remarcat ceva, multe castele sunt folosite pentru nunti, intruniri deosebite, etc. Acesti oameni stiu sa scoata bani si din piatra seaca. Nu uitati ca urmeaza episodul 7.
