VETERANUL1 SI O POTECA UITATATA!?

Recent am avut placerea sa citesc pe site-ul domnului Bogdan Balaban o relatare asupra unei excursii efectuate cu niste prieteni prin Cheile Paraului Alb. Cum, am inteles ca la baza alegerii traseului a stat si o descriere mai veche de a mea, am zis ca ar fi bine sa va spun cum am ajuns, eu, pe aceasta poteca.

Cu foarte multi ani in urma , pe cand eram student, prin toamna anului 1967, cand tocmai descoperisem frumusetile Ciucasului, ma aflam intamplator in Poiana Stanei. Pe atunci zona era des frecventata de vanatori si de marimi ale partidului comunist si statului roman. Erau cateva foisoare si un hoit de cal. Aici m-am intalnit cu un paznic de vanatoare pe care l-am descusut despre potecile zonei si ce rol are acel hoit. Paznicul, un hatru de felul sau, imi povesteste ca pulpa de cal e pusa ca sa atraga ursii. Ei, paznicii, urmaresc ursii si ii evalueaza din punct de vedere al punctajului cinegetic. Cand dau de un urs „serios” telefoneaza la Bucuresti sa vina vanatorii. Atunci se urca intr-un foisor „tovarasul” si un vanator. Vine ursul, amandoi trag si tovarasul impusca ursul. Buna, ca gluma in acele timpuri, poate si reala. Am mai auzit-o, ulterior, in diverse versiuni prin Piatra Craiului si Tarcu. Dar, sa revenim. Intr-o perioada cand colaboram si publicam pe carpati.org (ma mir ca numele meu nu apare la rubrica „NE-AU MAI AJUTAT”, dar astia sunt adminii) si la insistentele mele am solicitat sa punem la punct ghidul, care suferea mult la aceea vreme, nici astazi nefiind pus la punct dupa opinia mea, desigur, subiectiva. Atunci mi-a venit ideea de a prezenta o poteca mai putin umblata, dar interesanta, ceea ce am si facut. Asa ca sa revenim la anul 1967. Paznicul mi-a explicat cu lux de amanunte ce se poate face din Poiana Stanei. Mi-am notat in minte cele explicate si am luat-o repede spre Cheia, cu gandul de a reveni. Si, asa s-a intamplat, am revenit, cativa ani mai tarziu. Am ezitat daca sa merg pe Paraul Sterp sau pe Paraul Alb. Mi s-a parut dificil sa urc pe Paraul Sterp spre Zaganul (azi se recomanda sa faci poteca la coborare) si am decis sa merg pe Paraul Alb. Mai jos o sa gasiti explicat traseul.  Erau niste semne vagi de marcaj. Azi cred ca au fost niste semne pentru identificarea mai usoara a intrarii spre cele doua pesteri aflate in apropiere. Am analizat situatia marcajului pe aceasta ruta si m-am convins ca unii din cei care au elaborat ghiduri despre Ciucas si pomenesc de aceasta poteca, nu au pus nicio data piciorul pe ea. Primul ghid despre Ciucas care mi-a cazut in mana a fost cel editat de Oficiul National de Turism Carpati, nr.9, din anul 1965. Nu se aminteste de aceasta poteca. In 1973 apare „Ghidul marcajelor turistice” elaborat de I.Ionescu Dunareanu si O.Stoian. Nici aici nu este amintita aceasta poteca. Odata cu aparitia colectiei „Muntii nostri” este elaborat de Rodica Maria Niculescu ghidul „Ciucas” nr.14-1977, aici apare pentru prima oara marcajul pe Cheile Paraului Alb. La fel si la reditarea din 1986, nr.34. Remarc acelasi lucru si pe www.romania-natura.ro  „Ciucas” vol.1- 2009. Dar iata ce am scris cu cativa ani in urma:
 

Alt traseu cu plecare din Poiana Stanei.
Acest traseu este semnalat pe ultimile harti aparute Danut Calin – Ciucas – 2005, Invitatie in Carpati nr. 83 noiembrie 2007- Ghid montan Ciucas si chiar descris. Pe harta Ciucasului din 2000 elaborata de acelasi Danut Calin traseul nu apare ca fiind marcat, in schimb este descris sumar, numai pana la Cheile Paraului Alb . Cu multi ani in urma acest traseu pe portiunea Chei-La Rascruce sigur nu era marcat. Cei care au marcat traseul Poiana Stanei – Paraul Alb – Paraul Sterp – Curmatura Zaganul in anul 2006 afirma ca pe harti este mentionata din eroare existenta marcajului pe portiunea Cheile Paraului Alb – La Rascruce. De asemenea din informatiile primite de la dl. Cezar Partheniu reiese ca traseul nu este marcat. Oricum cum ar fi traseul este posibil si cheile merita sa fie vizitate, de aceea vi-l redau mai jos .
TRASEU: Poiana Stanei(960m) – Cheile Paraului Alb(1200m) – La Rascruce (1805m).
MARCAJ: Triunghi albastru bun pana la intrarea in Cheile Paraului Alb, apoi sters aproape disparut DURATA: 3h ACCESIBILITATE: traseu nerecomandat pe perioada iernii, in rest accesibil turistilor cu o conditie fizica buna. Atentie, in zona alpina vantul prezinta in mod frecvent intensificari in orice anotimp. Cheile Paraului Alb nu vor fi strabatute in timp de ploaie sau dupa ploi torentiale. Lipsa semnal telefonie mobila. PUNCTE DE INTERES: Cheile Paraului Alb, cu abateri de la traseu: Coltii Vanatorului si pestera Izvorul Alb SURSE DE APA: de la intrarea in Cheile Paraului Alb practic inexistente LOCURI DE ADAPOST: nu sunt
PUNCTE DE ACCES: din soseaua Maneciu – Cheia (DN 1A) la km 131,5 pe drumul forestier Mogos – Poiana Stanii .
DESCRIERE: Din poiana pornim spre vest. In apropiere de coltul padurii se desprinde, spre stanga, poteca marcata cu banda albastra care face legatura cu Statiunea Cheia, prin Culmea Buzaianului. Traseul continua sa mearga pe la liziera padurii, iar panta se accentueaza. Observam spre dreapta stancile din Culmea Suvitelor, iar spre stanga Coltii Vanatorului. La 30 de minute de la plecare ne aflam intr-o poiana,in zona unei vechi cariere abandonate unde apar blocuri de calcar ce vor fi ocolite in urcus spre capatul de sus al poienii. De aici Paraul Alb are apa ce vine de la un izvor puternic aflat ceva mai sus. Izvorul vine de la poalele Coltilor Vanatorului.
Atentie! Daca urmarim in amonte firul izvorului ajungem la o banda de calcare, iar dupa 100m spre stanga se afla pestera Izvorul Alb cu 11m lungime la 1200m altitudine. Continuand ajungem la poalele Coltilor Vanatorului.
Inspre stanga se desprinde marcajul triunghi albastru ce intra in valea impadurita, salbatica a Paraului Sterp, si el fara apa, dupa cum ii spune numele. Noi vom continua spre dreapta trecand pe langa un alt observator de vanatoare si curand intram in Cheile Paraului Alb, dupa un urcus ceva mai sustinut. Au trecut 45 de minute de la plecare. In chei se afla doua pesteri de mici dimensiuni, una este situata la intrarea in chei , pe versantul estic al Muntelui Zaganu, cunoscuta sub numele de Pestera Mica, iar cealalta este situata la 100m amonte de la intrarea in chei, cunoscuta sub numele de Pestera aven. Cheile, lungi de aproape 300 m, sunt,marginite de pereti verticali, inalti de 80-100 m, alcatuiti din conglomerate. Prin ele, raul are un traseu sinuos. Blocuri mari de roci, trunchiuri si radacini de copaci sunt pravalite din versanti si sunt rostogolite de ape dupa ploile torentiale. Atentie! Nu se vor strabate Cheile Paraului Alb in caz ca ploua sau dupa ploi abundente care pot provoca viituri. Ocolim obstacolele intalnite in drum. Peretii stancosi incep sa scada in inaltime. Valease mai largeste putin. Continuam sa mergem prin albia cu pietrisuri si nisipuri. Doua stanci mari ingusteaza valea. Mai sus, incet-incet, valea se largeste, iar panta se micsoreaza. Poteca, acum batatorita, strabate o padure deasa. A trecut 11/2h de la plecare.Cei care doresc sa se intoarca in Poiana Stanei o pot face parcurgand traseul in sens invers (o ora).
Ne continuam drumul in urcus in lungul vaii aproximativ 2 km. Tot urcand, vom trece prin dreptul unei vai afluente, blocate de un imens bloc de conglomerate (stanga). Albia Paraului Alb are aspect de torent, cu blocuri pravalite in ea sau in preajma ei. Valea se ingusteaza din nou, dar nu pentru mult timp. Iesind din padure, si zarim in dreapta, sus, stancile ce puncteaza Culmea Stancoasa.
Avansam prin pasune, pe stanga vaii. Mergem spre stanga (nord-vest), strabatand piezis versantul culmii. Dupa 3 ore de mers din Poiana Stanei, ajungem in punctul „La Rascruce” (1805 m), la intersectia cu marcajul cruce rosie ce vine din ,Saua Gropsoarete si merge pe Culmea Gropsoarele-Zaganu si cu marcajul triunghi rosu, care, pe Muntele Rosu, ne poate duce la cabana cu acelasi nume.Sursa: Danut Calin – Ciucas -2005

Duminica, 2 decembrie 2007 – 12:32

Ce ziceti despre aceasta poteca pe nedrept uitata? Poate ca aceasta descriere va va determina si pe dumneavoastra sa patrundeti in Cheile Paraului Alb. Imaginile urmatoare, puse la dispozitie cu gentilete de Bogdan Balaban, sunt revelatoare.

Curaj, cine nu a mers pe un traseu nemarcat, cine nu a mers noaptea pe munte, cine nu a mers singur pe potecile muntilor, nu este un montaniard adevarat.