ZIUA 4. ZUMAIA – MARKINA

Buun, deci de la Zumaia pana la sfarsitul etapei, la Deba, sunt vreo 16 km cu urcari pe dealuri, cu coborari in vai, deci un drum lejer, gata de parcurs.
Ne-am trezit la 6, am scos bagajele afara din camera in care dormeam noi si un coreean (stiati ca pe locul trei ca numar de pelerini sunt coreenii?) si am inceput sa impachetam ce spalasem cu o zi inainte. Unele au intrat in rucsaci (cele uscate) celelate pe langa, la uscat in bataia soarelui, agatate cu ace de siguranta.
Drumul, exact cum ne asteptam. Cand sus, cand jos. De mai multe ori. Olandezul ne prinde din urma la primul popas, el a dormit mai aproape de finalul etapei si incepem sa povestim. Are 60 de ani, e la al doilea Camino si a plecat din Olanda, de la el din fata casei acu 10 saptamani!!
Ne tinem tari si urcam cot la cot, desi e clar ca suntem mai inceti… Intre timp gasim si un polonez care face un popas sa o astepte pe iubita lui, ramasa in urma cu jumatate de zi. Pe drum ii lasa la fiecare borna un buchetel din florile de pe drum. Ne anunta ca in Irun a gasit doi romani care fac si ei Camino. Ultreia si poate o sa ne vedem in Santiago…
Pe drum o unghie isi face de cap, doua bataturi mari apar, deh, Camino nu e usor, mai ales pentru cineva care e neinitiat in ale sportului si miscarii. Pas cu pas ajungem in Deba si e doar 12.20, deci dupa o cafea si niste pintxos (mici sandwichuri) o taiem pe drum. Ne asteapta 20 de kilometri de urcus pronuntat si o coborare abrupta, fara posibilitati de improspatare a apei din dotare, peste un munte sfant pentru basci (Mt. Arno), unde  trece granita intre Guizpoicoa si Viscaya, doua din cele trei provincii basce.
Urcarea se dovedeste a fi mai usoara decat credeam, ajungem sus la 16.30, la o temperatura de 30-32 grade… Dar incepe o coborare lunga, pe harta vreo 9 km, in realitate vreo 15… Apa era pe sfarsite, incepeam din nou sa simt „zidul” ca vine inspre mine… Lesinat de sete, dupa ora 8 seara ajungem in Markina. Ultimul kilometru l-am facut din inertie, daca ma oprea cineva, sigur nu mai plecam.
Olandezul nostru e la albergue deja si este extrem de surprins sa ne vada, eu lesinat, cad pe un scaun, aia mica, binefacatoare, se duce sa ia niste apa. Intr-un final ne cazam la albergue, la ora 22 se inchid usile ca la orice donativo. Imi revin si eu intr-un final si ma gandesc daca maine mai am picioare pentru continuare…

Pentru detalii si un planning intrati aici.

 Material transmis de „Junioru”