ZIUA 2.IRUN – SAN SEBASTIAN.

                  Ei bine, dupa o noapte de somn plin de emotii, ne gasim la ora 8.30 la biserica din Irun, gata sa ne luam Credencial. De trezit, ne-am trezit mai devreme, dar abia la mijlocul diminetii se deschide  biserica… Drumul incepe bine, placut chiar, la vreo 3 km de mers incepe urcarea. Si urci vreo 550m in altitudine pe vreo 7 km de mers, pe niste pante abrupte, de care nici nu stiam cand am inceput drumul. Bineinteles ca sportivul din mine a cedat primul si a inceput sa se gandeasca la intrebari existentiale: De ce fac drumul asta? De ce nu am pornit din Bilbao? Aia mica, sprintena in ciuda rucsacului mai greu cu 3 kg decat recomandarea medicilor, m-a tras dupa ea pana am ajuns sus de tot, pe un varf pe care nu m-a interesat si nici nu imi pasa cum il cheama. De acolo a inceput o coborare la fel ca urcarea… Si noi am ramas fara apa. Ei bine soarele ne batea in cap, drumul tot in pante o tinea, deshidratarea era prietena noastra… Cand am crezut ca suntem la capatul puterilor, am ajuns la Pasaje de San Juan, pe harta noastra la 3km de San Sebastian. Dupa o bere, fara sa mancam sau sa bem macar niste apa, am traversat apa si voiosi am pornit la drum. Doar e dupa colt destinatia noastra… Coltul s-a dovedit a fi mai departat decat credeam, mai intai o urcare stransa si rapida pe niste scari, apoi mers pe plat vreo 2 km, totul prin soare si fara apa!!! Cand am ajuns la capatul puterilor, efectiv am lovit zidul de care vorbesc toti maratonistii, in drumul nostru a iesit o placuta pe care scria paine calda. Rapus de oboseala/sete/foame am intrat in curtea unde era cuptorul minune. O secta, biserica celor 12 triburi, deschidea in cateva zile un albergue pentru pelerini. Ei sunt un grup care crede in invataturile lui Isus si care se intretine singur, de la crescut graul pentru paine pana la ridicatul adapostului in care stateau. Am baut apa, am mancat un sandwich facut cu produse din gospodaria lor, am mai baut un suc din hibiscus si eram doi oameni noi. Ultimii 2km nici nu i-am mai simtit, iar la ora 16.20 intram in San Sebastian. Ne-am cazat la o pensiune si am aflat cu stupoare ca trebuie sa parcurgem tot orasul sa ajungem la albergue si sa ne luam stampilele de acolo… Una mierda, cum zic spaniolii… Internet nu, picioarele lesinate, capul ca o banita, ingredientele perfecte ca la ora 22 sa dorm dupa un masaj binefacator.

Ultreia!!

Pentru detalii si un planning intrati aici.

Material transmis de „Junioru”