Ospatul de noapte georgian a constat dintr-o iahnie de fasole foarte buna, brânza telemea la fel de buna, un ghiveci, salata de rosii cu castraveti si salata de varza si pastrav la tepusa cu cartofi fierti, un deliciu si o prajiturica. Ne-au dat si un vin rosu destul de „voinic”,dar bun. Dimineata ne-am trezit in rai. Pensiunea este inconjurata de munti cu un rau care trece prin curte (de unde si pastravii), cu corpuri de cladiri pentru turisti, cu cartofii cultivati de ei, cu sera de legume. O ferma ecologica care produce tot ce are nevoie. Apa calda de la panouri solare, grup generator si ceva oameni care se ocupa de tot, nu stiu daca numai membrii familiei.
Am fost paziti de un frumos „catelus”.
Am luat un mic dejun traditional si cu un ghid georgian am plecat la complexul Vardzia. Aici sunt grote la greu, o biserica centrala in pestera, un edificiu care adapostea odinioara peste 50.000 de suflete.
Azi mai sunt doar cinci calugari. Acestia bat clopotele in fiecare zi la ora sapte.
Este o ora rezonabila, desi in aceasta zona nu deranjeaza pe nimeni la orice ora din zi sau noapte. Multi vizitatori sunt copii. Georgienii arata un respect deosebit pentru religia ortodoxa.
Complexul este ceva grandios si faptul ca este construit in munte ii da un farmec aparte. Ghidul nostru a urmarit cu multa atentie explicatiile ghidului complexului muzeal.
Obositi ne imbarcam in autocar si o luam spre granita.Inainte de frontiera oprim la Aspindza pentru ceva cumparaturi la un supermarket si admiram vechea cetate cocotata pe un deal.
Punctul de frontiera georgian este la Vale si il trecem usor. Ne impiedicam la Türkgözü , punctul de frontiera turc, unde pierdem vreo ora si jumatate. De aici mers intins pana la Erzurum. Pe drum am vazut ca posturile de politie erau protejate cu saci de nisip si aveau politisti de garda inarmati ca la razboi.
