Sf.Împarati Constantin si Elena
Sf.Împarati Constantin si Elena sunt sarbatoriti de armenii din România pe 5 iulie 2022. În Armenia s-a sarbatorit pe 28 iunie 2022.
Împaratul Constantin
Împaratul Constantin a fost cel care a eliberat în cele din urma în mod oficial biserica de o persecutie care a durat mai bine de 250 de ani, care a atins apogeul în 306, anul în care a fost proclamat împarat, de catre predecesorii si rivalii directi ai împaratului. El nu numai ca a eliberat biserica de persecutie, dar a si patronat-o, a fost stapânul si protectorul ei si, neoficial, a ridicat-o aproape la nivel de stat.
Constantin este considerat una dintre cele mai mari figuri ale trecutului, care, schimbând cursul istoriei, a salvat Imperiul Roman de la distrugere si a pus bazele Imperiului Crestin Bizantin, extinzându-si viata mai bine de o mie de ani. Constantin, aproape neînvins în orice razboi sau batalie, este unul dintre marii generali ai lumii. El este, de asemenea, una dintre personajele istorice puternice care a facut o treaba grozava pentru a îmbunatati viata poporului sau modern si a stabilit multe legi. Îsi merita pe deplin titlul de „Mare”.
Se crede ca s-a nascut în anul 275, în orasul Niš din Iugoslavia de astazi. Tatal sau, Constantianos, proclamat ulterior Cezar, a fost unul dintre generalii celebri ai armatei romane, iar mama sa, Helene, desi de origine umila, era o femeie cu abilitati exceptionale.
În tânar, Constantin a fost trimis la curtea împaratului de atunci Diocletian la Nicomedia pentru pregatire în administratia de stat, iar mai târziu ca general a fost trimis sa-i supune pe barbarii din regiunea Dunarii. Când tatal sau era batrân, l-a chemat în Anglia, unde, un an mai târziu, dupa moartea tatalui sau, în anul 306, în orasul York, Anglia, camarazii sai de arme l-au proclamat împarat. De ceva vreme si-a condus în pace partea de vest si nu s-a implicat în luptele interne ale împaratilor estici. Cu toate acestea, când Maxentius s-a autoproclamat împarat la Roma, Constantin a fost nevoit sa i se opuna. Dupa ce le-a învins pe drum pe cele doua armate trimise de tiran, s-a apropiat de Roma, unde avea sa aiba loc batalia decisiva. Când s-a apropiat de Roma, a vazut semnul crucii pe cer si a auzit un glas care spunea: „Cu acest semn vei câstiga”. A pus imediat semnul crucii pe toate steagurile lui si a marsaluit spre Roma. Cele doua armate s-au întâlnit la intrarea în orasul numit „Podul Milano”. Armata lui Maxentius, în ciuda avantajului sau numeric, a fost învinsa, iar tiranul, cazând în râul Tibru, a fost schilodit.
Constantin a devenit singurul stapân al întregii parti de vest a imperiului, unde a eliminat persecutia crestinilor. Chemându-l pe împaratul Lician al Rasaritului, acesta si-a dat în casatorie sora si i-a promis ca îl va sprijini în lupta împotriva lui Maximinus Daius, ultimul adversar si dusman amar al crestinilor, care a fost învins si a murit în 313. Împreuna cu Lician, la sfârsitul anului 312 sau începutul anului 313, a publicat „Edictul de la Milano”, care a pus capat persecutiei crestinilor din tot Imperiul Roman. Cu toate acestea, Lician a urmat o politica cu doua fete si a început sa puna la cale conspiratii împotriva lui Constantin. A revocat Edictul de la Milano si a început sa-i persecute pe crestini. O lupta era inevitabila. Ciocnirea a avut loc în apropiere de Adrianopol (Etiren). Lician, scapând, s-a întarit în Byzandion. Constantin a asediat mai întâi orasul dinspre vest, apoi, intrând din Dardanele cu corabii de razboi, si-a atacat si învins armata lânga Scitia si Calcedon. Lucian a fost fortat sa fuga la Nicomids, dar în cele din urma a cedat si de data aceasta Constantinanus l-a iertat cu generozitate. Când Lucian si-a reluat masinatiunile, senatul roman l-a condamnat la moarte si astfel, pâna în 324, Constantin era atât de facto cât si de jure singurul împarat al Imperiului Roman Mediteranean.
Constantin, dupa ce a unit imperiul sub un singur sceptru, s-a ocupat de unitatea Bisericii. În anul 320, batrânul uneia dintre bisericile din Alexandria, Arie (un libian nascut în 250-336), câstigase o mare faima ca predicator curajos si religios strict. Totusi, odata cu aceasta, a început sa propovaduiasca o teorie diferita despre natura lui Hristos fata de credinta acceptata de Biserica. În timp ce accepta preexistenta lui Hristos si era o fiinta supranaturala, el a negat adevarata Zeitate a lui Hristos. El a spus ca pentru ca Hristos este o „faptura” nu este vesnic si egal cu Tatal, adica a fost creat de Dumnezeu Tatal pentru crearea universului. deci nu Dumnezeu prin fire. Prefectul alexandrin al vremii a condamnat acest lucru, iar Constantin, care nu dorea nicio împartire în interiorul imperiului sau, l-a trimis pe unul dintre asistentii sai, episcopul Hosios, la Alexandria pentru a solutiona problema. dar era imposibil sa se împace pe patriarh si pe batrân. Dupa un asemenea deznodamânt, în anul 325 d.Hr., Constantin, dupa ce a adunat pe toti episcopii din orasul Niceea, a convocat o adunare bisericeasca si a devenit el însusi seful adunarii. Aici, dupa lungi dezbateri, în cele din urma Arius si teoria lui sunt condamnati, iar Arius, nepocait, este exilat.
Pentru a clarifica relatia dintre Tata si Fiu, în locul cuvântului „faptura” a lui Arie, congregatia a adoptat termenul „Nastere”, pe care îl citim în Crez: „Nastere si non-faptura”, si pentru a explica Fiul având aceeasi natura cu Tatal, adunarea a adoptat cuvântul „Consubstantial”, sau În cuvintele credintei. Explicatia „acelasi Însusi din natura Tatalui”.
Constantianus a fost un sustinator cald al Conciliului de la Niceea si împuternicitul hotarârilor acestuia. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, când a vazut ca arienii sunt o forta serioasa în cadrul bisericii, s-a alaturat lor pentru a uni biserica si i-a exilat pe adversari, inclusiv pe Atanasie.
Cu toate acestea, el a ramas mereu protectorul si patronul bisericii. Cu ajutorul lui s-au construit biserici mari, principalele fiind Sf. Glorioasele catedrale ale Învierii, Înaltarea si Vernata, precum si Sf. Bazilica Nasterii Domnului. Prin introducerea unui spirit crestin în dreptul roman, el l-a îmbunatatit, de exemplu, a usurat starea prizonierilor si a stabilit beneficii de stat pentru copiii saraci si abandonati, a scutit complet clerul de taxe si a stabilit duminica ca zi de odihna. Astfel, odata cu dezvoltarea politica si economica, a încercat sa ridice si nivelul moral al imperiului.
Desi Constantin era crestin în cuvânt si fapta, el si-a întârziat botezul în speranta de a fi botezat în Iordan ca si Hristos, iar lucrurile au fost aranjate astfel încât sa fie botezat pe patul de moarte în 337.
Regina Elena
Mama Împaratului Constantin cel Mare, a fost primul coleg de munca si încurajator al Împaratului în toate lucrarile sale evlavioase. În 326, dupa ce a primit o marturie într-o viziune, regina a calatorit la Ierusalim si a pornit sa gaseasca Crucea. Cu aceasta ocazie, a construit multe capele si manastiri pentru fecioarele dedicate în Orasul Sfânt si în împrejurimi si a slujit personal ca un slujitor. A murit în 330.