Locul patru in topul spaniol revine capitalei Spaniei, orasul Madrid. O metropola cu foarte multe muzee. De altfel, chiar spaniolii afirma ca printre primele trei obiective la Madrid si care nu-i asa ar trebui vazute figureaza doua muzee. Acestea sunt Muzeul Prado si Muzeul Thyssen-Bornemisza. Al treilea obiectiv este Palatul Regal. Acum ce sa spun, Prado este un muzeu mare cu extrem de multe picturi, probabil s-a dorit sa rivalizeze cu Luvru. Vizita a durat cam o jumatate de zi. Am cam ametit. Am vizitat si Palatul Regal care chiar mi-a placut. La Muzeul Thyssen-Bornemisza nu am ajuns si la vremea vizitei in Spania nici nu stiam de existenta acestuia. Si aici sunt expuse tablourile unor pictori celebri, tablouri achizitionate prin efortul familiei baron Thyssen-Bornemisza. Credeti ca am tinut minte vreo pictura ? Mi-au ramas pe retina cateva si apoi s-a asternut uitarea. Trebuie sa ai timp si ceva cunostinte de specialitate pentru « a dovedi « cantitatea uriasa de informatii transmisa de pictori celebri ai vremurilor mai mult sau mai putin apuse. Ceva, ceva tot am retinut si anume celebrul tablou al lui Picasso, Guernica, care se afla la Muzeul Reginei Sofia. Sa trecem putin si pe teren adica pe stadionul echipei Real Madrid Santiago Bernabeu. Arhitectura orasului imbina trecutul cu prezentul. Cele doua turnuri aplecate mai ceva ca cel din Pisa te lasa cu gura cascata. Si ca sa ne revenim sa mergem la Puerta del Sol si sa admiram stema orasului, un simpatic urs ahtiat dupa capsunari, pardon dupa capsuni. Ce sa va mai incurc, aveti ce vedea la Madrid, poate nu e asa de spectaculos ca Barcelona, dar merita sa te opresti aici. Va recomand sa nu uitati imprejurimile si in special El Escorial si Santa Cruz del Valle de los Caidos.
Gurmanzii se afla la Madrid pe maini bune. Tocmai ce s-a sfarsit cel de al saptelea Festival Gastronomic cu sectiuni din cele mai diverse, una fiind gastronomia muzicala.
La Madrid ajungi cu orice mijloc de locomotie. Sunt putin dezamagit de calea ferata, dar poate am avut eu ghinion. Acum este clar cu avionul este cel mai scurt si cel mai bine in aceste vremuri. Aflu de la amicii mei ca avem legaturi prin companii low cost. Sunt zboruri ieftine Bucuresti Madrid, Bacau Madrid, Cluj Napoca Madrid, Timisoara Madrid, Targu Mures Madrid.Urmariti reactualizarile celor de la www.preturi-bilete-avion.com si veti afla cele mai mici preturi.
Urmeaza Llanes.