Mont Saint Michel

Mont St. Michel bunut

Azi va recomand un obiectiv de forta al Frantei, abatia Mont Saint Michel.

Ca sa ajungeti aici operativ, utilizati o cursa low cost care leaga capitala Frantei, e drept pe aeroportul secundar  din Beauvais de cateva orase din Romania, si anume : Bacau,Bucuresti, Cluj Napoca, Iasi, Oradea (prin Debrecen), Targu Mures si Timisoara. De aici ori inchiriati o masina, ori va indreptati spre Paris (circa o ora cu autobuzul). Din gara Montparnasse luati TGV-ul pana la Rennes. Cum iesiti din gara dati de autogara. Sunt mai multe curse pe zi care fac legatura cu Mont Saint Michel. Acum mai trebuie sa aveti si un pic de noroc sa vedeti ceea ce se spune ca face farmecul locului, fluxul si refluxul. Eu nu am avut noroc din cauza unor lucrari mari de amenajare din zona. Este nu este flux, este nu este reflux nu prea conteaza , frumusetea abatiei te copleseste. Se zice ca este al doilea cel mai vizitat loc din Franta si oricum primul din Normandia. Stilurile arhitectonice te impresioneaza, roman,gotic si gotic flamboyant. Acum , marturisesc  ca nu sunt un specialist, dar din ce am mai citit am inteles ca goticul flamboyant se remarca prin statui si vitralii. Sa remarcam faptul ca constructia abatiei a inceput in anul 709. Pentru vizita trebuie sa va rezervati cel putin 2 ore. Biletul nu este foarte scump comparativ cu alte locuri, doar 9 euro. Ca veni vorba despre bani, sfatul meu este sa nu incercati sa transformati euro in lei, va veti strica excursia. Vara accesul este permis intre 9-19. Daca ati terminat vizita magazinele cu suveniruri va asteapta.

Mai putem ajunge la Mont Saint Michel si cu Omnia Turism. Aceasta firma are o excursie pe an zisa « Toata Franta » al carui traseu ajunge si aici de regula in luna august. Sa fac reclama si aviatorilor, bilete ieftine gasiti pe: www.preturi -bilete-avion.com .

Acum dupa atata efort vi s-a facut foame, nu-i asa ? Cititi randurile de mai jos, poate rezolvati problema.

Mama Poulard bun

Renumele localitatii Mont se datoreaza si unei vestite bucatarese si hangite, pe numele ei  ”Mama Poulard”. Numele l-a luat dupa casatoria cu un fiu de brutar din zona. Celebritatea apare dupa ce a inventat o faimoasa reteta de pregatire a omletei. Veti spune ca nu e mare lucru sa faci o omleta. Eu va dau reteta si voi o sa apreciati.

Omleta Mama Poulard

Ingrediente pentru 4 persoane: 8 oua ;  60 g unt ;  2 linguri de smantana (proaspata) ; sare si piper, dupa gust.

In faza de pregatire intalnim o vorba de acum celebra , primul pas. Primul pas presupune ca se separa albusul de galbenusuri. Se amesteca separat albusul de galbenus. Atentie! Numai in galbenusuri se pune sare sau/si piper. Inventez si eu un cuvant (de fapt doua), al doilea pas. Acesta consta in incalzirea untului intr-o tigaie. Apoi se toarna galbenusurile batute si incetisor se adauga smantana. Numai dupa asta se pun si albusurile, batute si ele. Tigaia se agita un pic ca sa nu se prinda omleta.

Incercati, o sa va lingeti pe degetute.

About veteranul1