Spre deosebire de altii, care cred ca numai alpinistii pot sa ajunga pe Mont Blanc, va pot incredinta ca si drumetii montani si nu numai de la noi pot ajunge pe acest varf. Esential pentru aceasta ascensiune este sa dispui de o conditie fizica buna. Apoi, intervine un alt element esential, cat cantareste punga, adica cati bani ai. Echipamentul folosit la noi este, sa zic, corespunzator, iar pentru cel de specialitate (coltari, crampoane, topor de gheata, etc.) veti gasi intelegerea necesara la ghizii folositi, adica platiti. In present sunt destul de multi in Romania care organizeaza turism de altitudine. Daca cunoasteti engleza, italiana sau franceza recomandarea mea este aceea de a utiliza ghizi locali. Iesiti mai ieftin si va puteti consulta cu ei asupra celor necesare ascensiunii si, de regula, va vor pune la dispozitie echipamentul specific. Traseele care nu presupun cunostinte avansate de alpinism ar fi ascensiunea clasica prin refugiul Gouter sau ascensiunea pe ruta regilor. In Mont Blanc regula spune ca este necesar un ghid la doua persoane. Cel mai bine este un grup de patru cu doi ghizi. Folositi zilele de training propuse de ghizii montani, veti invata multe lucruri utile si mai ales veti avea parte de o apreciere corecta a capacitatii voastre de a efectua ascensiunea. Ghizii vor decide in consecinta si vor selecta cel mai simplu traseu care va va conduce la un vis implinit, acela de a fi pe Mont Blanc.
Mont Blanc va asteapta!
Posted in: ARTICOLE
– Posted on decembrie 2, 2015