Veteranul1 in Delta Dunarii cu Karpaten Turism. Etapa 7
Suntem pe 30 septembrie.
De la Ismail la Fetesti vasul Dnieper Princess a mers extrem de lent, asa se face ca am ancorat dimineata tarziu. Am luat micul dejun, ni s-a prezentat un video realizat de fotografii navei si apoi am luat masa de pranz. Pe punte era mai rece decat de obicei. La ora 14 ne suim in autocar si hai la Constanta. Intr-o ora si ceva am strabatut cei 90 de kilometri si ne-am oprit la portul turistic Tomis. Bai, nene, batea un vant, de-ti inghetau toate cele. Ghidusa noastra ne plimba un pic pe la farul genovez, cazinou, mitropolie, muzeul Jalea, biserica italiana, casa cu lei si apoi ne conduce la Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie. Aici a fost ghida a fost precum pestele in apa. Deoarece cu multi ani in urma a lucrat la acest muzeu. Explicatii la obiect cu lux de amanunte. Ne-am adus aminte de vremurile trecute intrucat la ultimul etaj al muzeului s-a amenajat o expozitie permanenta referitoare la epoca comunista in judetul Constanta. Nu stiu de ce se tot spune epoca comunista, deoarece in fapt a fost vorba de o epoca dictatoriala de sorginte socialista, comunismul fiind o utopie.
In piata Ovidiu parca timpul a stat pe loc. Constructiile din beton neterminate au ramas pe loc fara speranta de a se imbunatati aspectul arhitectonic al pietei. Cazinoul in care am fost de multe ori , functional, ca sa fiu ironic in „epoca comunista” este in continuare o ruina, Casa cu lei unul din cele mai importante edificii arhitecturale ale Constantei ii urmeaza exemplul. Ca sa nu mai vorbim despre cladirile de pe strazile ce coboara la marea cea mare.
Ne suim din nou in autocar si mergem la Mamaia , dar nu sa facem plaja doua ore conform programului Karpaten Turism, ci sa vizitam in fuga calului statiunea. De altfel nici nu se putea face plaja pe inserat si pe asa o vreme. Oprim pentru cateva minute la Cazinou si reluam drumul spre debarcaderul Fetesti pentru a petrece o ultima noapte la bordul navei Dnieper Princess.
Concluziile in ultimul episod.