Plecam spre Insbruck cale de vreo 150km.
Am revazut cu placere acest oras. Ghida a condus grupul prin locurile binecunoscute:Arcul de triumph cu vedere spre trambulina olimpica, Casa cu acoperisul balconului aurit, etc.
Apoi a dat o pauza. As face o recomandare agentiei Omnia Turism. La doi pasi de Insbruck se afla castelul Ambras ( nu sunt nici 4km ). Merita sa fie vizitat. Daca nu poate fi introdus in itinerarul turistic propus de Omnia Turism, poate are vreun ghid initiativa unei “optionale”.Sunt multe obiective interesante in Insbruck, dar trebuie sa stationati aici cel putin doua zile. Lumea este grabita sa-si cheltuie ultimii bani pe “bijuurile” Swarovski. Asa ca hai la Wattens. Aici se aflau deja cumparatori. Ati ghicit, chinezii. Astia, fratilor, s-au umplut de bani. Cumparau cu sacosa. Un muzeu frumos, cu un magazin de prezentare spectaculos.
Ai bani faci fata, daca nu inghiti in sec. Bine, asta este mai mult valabil pentru doamne si domnisoare. Dupa mine, care sunt un ingnorant in materie, cristalele Swarovski aduc cu strasurile. Grupul s-a saturat de cumparaturi , asa ca am plecat spre Kitzbuhel. O pauza si aici in vestita statiune. Nu stiu de ce dar parca statiunile montane din Austria il au pe vino-ncoa.
Lumea insirata pe bancile de pe strada principala manca de zor inghetata si admira trecatorii.
Romanii au un fel al lor de a fi. Trec vara prin statiuni de iarna. La drum spre Zell und See.
Aici nu mai sunt chinezi, in schimb parca este un oras de arabi.
Statiune in toata regula pentru sezonul de iarna, dar si pentru cel de vara.
Ne indreptam spre Ossiach, situat pe malul lacului cu acelasi nume, unde avem cazarea.
Aici, ce sa vezi, la hotelul “Zur Post”, unde urma sa ne odihnim, din varii motive, nu mai erau locuri si hangita ne-a plasat la sora domniei sale undeva la vreo doi kilometri distanta. Am zis ca la spartul targului, adica la sfarsitul excursiei, trebuia sa avem parte de ceva “bun”. Si, da doamnelor, domnisoarelor si domnilor am dat peste ceva nu bun, ci foarte bun. O cazare intr-un apartament, dotat cu toate cele.
Ce pacat ca am stat numai o noapte. Am realizat valoarea unui practicant austriac in domeniul turismului. Pai, sora domniei sale, hangita , avea cateva cladiri cu apartamente identice cu cel in care am stat noi. Deci, o afacere pe cinste.