LA ROCHELLE 10-11 OCTOMBRIE
Parasim Nantes si ne indreptam cu un Regioexpress spre La Rochelle. Sosim cu bine si parasim gara cu destinatia hotel. Garile din Franta sunt foarte frumoase, aproape toate sunt renovate si in ele gasesti tot ce are nevoie un calator. Biletele de tren se procura de la ghiseu, automat, internet si de la nas in tren. Toata lumea isi procura biletul de calatorie necesar. Am intalnit in doua trenuri situatia unor cetateni care nu au cumparat bilet. Povestea la timpul potrivit. Revenim la traseul nostru si ajungem la punctul de informatii al orasului de unde procuram o brosura cu harta localitatii. A fost singurul loc unde am platit acest serviciu, e drept mai mult decat modest, 20 de centi.
Sunt multe muzee interesante in oras.
In La Rochelle sunt trei turnuri ce pot fi vizitate: La Lanterne, Chaine si St. Nicolas. Toate au fost declarate
monumente istorice. Poti sa cumperi un bilet mai ieftin care iti permite vizionarea celor trei turnuri. Cand am fost noi am avut ghinion in oras era o greva si conform principiului 1/3 se putea vizita numai un turn. Ca o paranteza pot afirma ca o calatorie in Franta poate sa iti rezerve mari surprize cu aceste greve, ba e greva la
metrou, ba la caile ferate, ba la muzee, etc., motivele fiind diverse. In aceasta calatorie am „beneficiat de trei greve”. Una la caile ferate motivata de faptul ca cineva a atacat un controlor, una a functionarilor in La Rochelle
si ultima la Toulouse din motive de securitate nucleara. Vechiul port este pazit de doua turnuri monumentale: Chaine si St. Nicolas .
Turnul St. Nicolas
Turnurile La Lanterne si Chaine
Intre Portul vechi si Passeur (punct pe celalalt mal) circula un vaporetto electric.
In centru case de un colorit aparte.
Un alt turn strajuieste intrarea in orasul vechi si se intituleaza turnul Marelui Orologiu.
Multe stradute strabat orasul vechi.
Fosta piata de peste
Cladirea primariei
La Rochelle este un oras universitar de anvergura cu cladiri moderne mai putin ciudate decat erau la Rennes. Cinematograful nu si-a pierdut inca farmecul in Franta.
Decidem sa facem o plimbare si spre plaja Minimes. Trecem pe langa Portul de agrement Les Minimes care este urias si adaposteste sute de ambarcatiuni, unele locuite. Are trei bazine Beut Blanc, Marillac si Lazaret. Intrarea se face cu cifru. Am vrut sa luam si noi o ambarcatiune, dar ne-a fost frica ca nu o vom mai gasi. Glumesc, evident.
Un alt element interesant il constituie Farul de la capatul lumii. Este o replica a farului construit in Patagonia pe insula Etats, la Capul Horn. Acest far a fost parasit pe la inceputul anilor 1900. El a constituit subiectul unui roman al celebrului Jules Verne, titlul fiind „Farul de la capatul lumii”. Destul de recent (1994), un aventurier din La Rochelle, Français André Bronner, poreclit « Yul Vernes », a regasit ruinele farului si a decis sa-l reconstruiasca in La Rochelle, astfel ca la 1 ianuarie 2000, acesta functiona.
Vedere spre Bout Blanc. Nu ne mira faptul ca englezii, care au stapanit orasul mult timp, l-au botezat Orasul Alb.
In santierul naval o inedita macara.
O pasarela traveseaza santierul. In zare se vede cladirea acvariului.
Urmeaza Bordeaux.