BALCIC

Nu mai fusesem de cativa ani buni in tara vecina si prietena Bulgaria. Asa ca profitand de oferta unei agentii de turism in perioada 30 aprilie – 3 mai am fost plecat la Balcic. Surprinzator am trecut foarte usor granita si la plecare si la sosire. Drumul mai mult decat acceptabil, cand pe soseaua nationala, cand pe autostrada. Se pare ca bulgarii sunt mai orientati decat noi si urmaresc sa realizeze autostrada pana la Vidin. Accesul strainilor pe litoralul Marii Negre va fi deci mai usor pe la bulgari decat pe la noi. Drumul pana la Varna este insotit de liliac, iar terenurile sunt arate in intregime sau au deja pasune verde. La intrarea in Varna apar problemele, aglomeratie mare, pe care am trecut-o cu dificultate, spre statiunile de pe malul marii. Altfel, orasul este destul de curat cu multa verdeata. Ajuns la Balcic strabat oraselul si ma cazez la unul din hotelurile de pe tarm. Balcicul are circa 12000 de locuitori si este avantajat de pozitia geografica a localitatii.

Este renumit prin Castelul Reginei Maria.

Nu are rost sa detailez cu alte date, intrucat aproape orice roman cunoaste cum si cand a fost construit castelul si legenda, de acum, cu inima reginei. Intrarea costa 10 leva si poate fi vizitat castelul si gradina acestuia.

Gradina are o zona desertica plina de cactusi.

Cadrilaterul este acum la bulgari, dar vineri si sambata acesta a fost al romanilor. Limba romana era prezenta peste tot, bulgara era intr-o minoritate evidenta. Duminica dupa prinz s-a lasat o liniste totala. Asaltul roman a incetat si trupele de turisti s-au retras spre Romania. Bulgarii sunt cu un cap peste noi. La hotel masa, de altfel foarte buna, a intrat in pretul cazarii. Se accepta euro, dolari si chiar lei la aproape orice restaurant. Un sfat, daca vreti sa schimbati valuta intrati la bancile din zona, apoi, daca este absolute necesar schimbati la casele de schimb si in ultima instanta apelati la schimbul in restaurante. Cumparaturile de pe plaja sunt mai scumpe de circa doua ori decat cele din supermarket. Ce mai putem face in Balcic? Plaja in sezon. Plaja la Balcic este destul de mica, probabil in sezon este aglomeratie. Putem sa mergem pana la cele doua faruri . Ne putem plimba pe strazile oraselului, vizita cele doua biserici ortodoxe sau moscheea orasului.

Pe culmile din apropiere nu putem ajunge, desi nu ar mai fi multe de facut.

Este nevoie de mici poteci. Poate nu vor sa intervina in sistemul natural inconjurator. Cumparati neaparat dulceata de trandafiri. Sa nu uitam 1leva circa 2lei, sau 1euro circa 2 leva. Daca va aflati in relatii bune cu un bucatar din hotelul unde sunteti cazat, cumparati peste proaspat de la pescarii bulgari si rugati sa il pregateasca pe gratar. In final cu mult regret trebuie sa afirm ca e mai bine sa petreci un concediu la bulgari decat la noi.

About veteranul1