Veteranul1 la Roma cu Omnia Turism

Cu ceva timp in urma am facut un tur al Italiei cu Omnia Turism si am petrecut doua zile in Cetatea Eterna. Am fost cazati foarte prost langa aeroportul Ciampino. Am avut fereastra spre pista de decolare si am devenit expert in ambalarea motoarelor diverselor aeronave. Sper sa nu aveti parte de o astfel de cazare. Principalele firme de turism , cum ar fi Omnia Turism sau Christian Tour, iti prezinta in oferta foarte multe obiective turistice. De obicei toate sunt atinse. Cand zic atinse nu spun si vazute pe indelete.

Ghid a fost domnul Nicolae Rednic. Un ghid bine pregatit, as putea spune chiar prea bine pregatit. Turistii nu sunt dispusi si nici nu pot sa asimileze in timp scurt o cantitate extrem de mare de informatii. Ca un element de culoare va pot spune ca domnul Rednic este un om extrem de curajos. A renuntat dupa 1990 la meseria sa de baza si a devenit un ghid foarte apreciat. Este foarte greu sa patrunzi cu un autocar in oras. Asa ca autocarul nostru ne-a dus pana la o statie de metrou si de aici hai spre Colosseum. Atentie mare la buzunare cand folositi metroul, in mod deosebit la ore de mare aglomeratie si chiar cand nu este aglomeratie. E atata lume ca mergi lipit unul de altul. Cu prietenul nostru ghidusul am facut pe jos tot centrul Romei si am vazut ceea ce era prins in program, Piata Del Popolo, Piata Spaniei, Fontana di Trevi, Pantheonul, Piata Venezia,etc. Am avut si un ghid local, domnisoara Alexandra. Alergatura , nu gluma.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A doua zi ne-am mai desmeticit si avand ceva timp liber la dispozitie am vizitat Vaticanul, adica Piata San Pietro, Catedrala, muzeul cu a sa Capela Sixtina. Ce sa spun jos palaria. Merita sa vezi asemenea frumuseti. Din muzeu am iesit buimaci, asa cum de altfel iesi si din alte muzee mai mult sau mai putin celebre. Am trecut drumul si am oprit la o trattoria sa luam pranzul. Va recomand sa mancati meniul zilei. Numai asa puteti sa va dati seama despre savoarea bucatariei traditionale italiene (valabil si in Franta pentru bucataria franceza, desigur) si costa si mai ieftin, ceea ce nu e deloc de neglijat. Dupa o masa buna o plimbare in gradina Vilei Borghese e bine venita. Va recomand sa vedeti muzeul. Nu este mare si are de toate in el. Trecem incetisor pe langa o serie de restaurante “kosher”, adica cu mancare rituala evreiasca, si ne reintoarcem la Colosseum pe care il vizitam in liniste. Si cu asta, basta. Atat am putut face in circa doua zile. E mult, e putin hotarati voi.

 

 

 

 

 

 

 

 

Dupa mine este extrem de putin, Roma trebuie vizitata pe indelete si de aceea trebuie sa aloci cam cinci, sapte zile pentru a realiza ceva. Problema principala consta in asigurarea cazarii la un pret convenabil. Pentru transport companiile low cost sunt gata sa va ia banii. Daca iei bilete din timp cu 30 de euro iti poti asigura transportul dus-intors. Eu apelez la informatiile de pe www.preturi-bilete-avion.com . Nu stiu de ce firmele de turism Omnia Turism ,Christian Tour, etc. nu trec la organizarea unor astfel de excursii cu tinta precisa. Este adevarat ca sunt city breakuri, dar nu e acelasi lucru.

Sa revenim cu picioarele pe pamant, adica la Roma. Daca da Domnul si puteti sta mai mult la Roma procurati din timp biletele de intrare la muzee. Totul se poate face on-line, numai bani sa aveti. Evitati cozile immense de la casele de bilete. Se pot face diverse combinatii, cum ar de pilda, o vizita la Vatican in audienta papala, numai miercurea sau o vizita in gradinile Vaticanului sau o vizita nocturna la Vatican, sau, sau…. Nu insist asupra celor vazute sau revazute de mine. Fiecare isi alege ce doreste sa admire, sa cumpere, etc. Nu mergeti vara, este extrem de cald, si daca totusi se intampla folositi lotiunile de plaja. Cel mai bine este sa vizitezi Roma in aprilie-mai si octombrie-noiembrie. Pe langa GPS sa aveti si o harta si un ghid micut.

Personal mi se par folositoare ghidurile top 10.

Calatorie placuta!

About veteranul1