Veteranul1 la Chisinau cu Omnia Turism. Episodul 2

Programul celei de a doua zi prevedea o vizita la Marele Bazar, apoi o deplasare la Cetatea Hotin si un tur de Cernauti cu vizitarea Mitropoliei si a Universitatii.

Plecarea a fost stabilita la 8h30. Noi nu am mai facut deplasarea intrucat am avut ocazia sa vedem si sa ne lamurim ce inseamna Marele Bazar, iar drumul pana la Hotin este plin de hartoape si iti pune la incercare rinichii. Asa ca am ramas in Cernauti pentru a-l cunoaste mai bine la pas.

Plecarea grupului, in marea lui majoritate format din veterani (mai mult doamne decat domni) a inceput cu o cearta zdravana pentru reasezarea in autocar conform dorintei domnului „George”. Galagie, nervi, soferul a parasit autocarul pentru a se linisti apele. Ma rog cu chiu cu vai s-a plecat la drum. Prima oprire turistica la Marele Bazar. Pentru cei care au avut curajul de a patrunde in targul Europa din Bucuresti nu este nicio deosebire. Un mod cel putin nefericit de a cumpara marfa asa zis ieftina. Dupa mine nu merita efortul, dar eu sunt desigur subiectiv. Am inteles ca s-a stat ceva la bazar si apoi pe un drum execrabil s-a facut deplasarea la Cetatea Hotinului.

 

 

 

 

 

 

Aceasta cetate merita sa fie vizitata, este bine pastrata si ucrainienii se straduiesc sa o intretina la standarde normale. Reintoarcere la Cernauti cu vizitarea mitropoliei roz (asa este zugravita biserica la exterior) si a Universitatii. Amandoua sunt obiective importante si trebuie sa fie vizitate.

Pe la 10h dupa un mic dejun de exceptie plecam si noi in oras. Pentru ca veni vorba daca ajungeti la Cernauti cu forte proprii va recomand sa obtineti cazare la hotel Bucovina. Este un hotel de 4 stele foarte, foarte bun.

Hotelul este situat pe strada Holovna, fosta in trecut Regina Maria. Aceasta strada sau bulevard tine pana in centrul Cernautilor la Primarie. Am schimbat niste euro la prima banca intalnita in drum, am mai dat telefoane prin tara, ca de era Sfantul Alexandru si ne oprim la Mitropolie sa ne reculegem.

Apoi mai facem catava pasi si suntem la Primarie.

Ne odihnim in scuarul lui Taras Sevcenko. Aici se afla statuia mareata a celui ce este considerat poetul national al Ucrainei.

Are si Mihai Eminescu o statuie si o strada ii poarta numele.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziarul Zorile Bucovinei este unul din cele mai active ziare din diaspora. Putina lume vorbeste romaneste pe strada sau in magazine. Constructiile reflecta inca stilurile austriac si art nouveau, mai putin cel romanesc. Cu o oarecare exceptie, cladirea universitatii actuale care fiind realizata prin anii 1920 a beneficiat si de influenta stilului popular romanesc. Istoricul Ion Nistor a fost multi ani rector al universitatii. In cadrul Colegiului de Filologie se studiaza si limba si literatura romana.

 

Nu prea mai ai ce sa faci in Cernauti, in sensul ca nu prea mai sunt obiective turistice, orasul traind parca in alta epoca. Sigur sunt multe lacase de cult, unele realizate pe timpul cand Bucovina apartinea regatului Romania, ca sa nu mai vorbim de ce a lasat Moldova lui Stefan in zona.

Facem un tur de biserici, ne oprim si la biserica armeano-catolica devenita Sala cu Orga,

asa cum vechea Sinagoga a devenit cinematograf. Ne intoarcem la hotel, nu inainte de a lua masa la o draguta carciumioara, unde am putut auzi si limba romana si la un pret mai mult decat decent. Facem si o plimbare  prin parc , pe la umbra. Multe autobuze si troleibuze vechi, cam cum erau la noi pe alte timpuri, in schimb multe masini de politie.

Maine asteptam sa vedem Cetatea Soroca, dar despre asta in episodul 3.

About veteranul1