JURNAL DE CALATORIE-PERIPLU EUROPEAN DE TOAMNA 2011 – 15

TOULOUSE 15-17 OCTOMBRIE

Un tren rapid ne duce in doua ore la Toulouse.

Toulouse este al patrulea oras ca marime al Frantei, dupa Paris,Marsilia si Lyon. In Franta si in lume este cunoscut ca leaganul  Airbus. La noi se mai stie ca aici a studiat Petrica Lupul, scuzati, Petre Roman.

Un punct de interes major pentru cei ce fac pelerinajul la Santiago de Compostella il reprezinta Bazilica Sf. Sernin, fiind situata pe ruta Arles.

Toulouse este considerata ca fiind fiica Garonnei (in franceza Toulouse este considerat ca fiind de genul feminin). Eu voi folosi in continuare genul masculin care mi se  din punct de vedere al traducerii mai firesc. Orasul este strabatut de trei canale: Canal du Midi, Canal de Brienne si Canalul lateral al Garonnei. Cu primele doua ne vom intalni cu voie sau fara voie. Pentru al treilea trebuie sa ne deplasam special.

Canal du Midi se intalneste de cum iesi din gara centrala a orasului Toulouse-Matabiau. A fost realizat in…1681. Toulouse mai este supranumit si orasul violetelor datorita faptului ca cei din imediata apropiere a orasului cultivau aceste gingase flori. De aici s-a nascut o intreaga industrie. Pe Canal du Midi, pe partea bulevardului Riquet, se afla ancorat un vas care are expuse tot soiul de violete si derivate sapun sau parfum.

Canal de Briennea fost construit între 1770 si 1776 de catre Cardinalul de Brienne Lomenie si a devenit monument Unesco.

Interesant e faptul ca Toulouse este legat prin canalele sale la Marea Mediterana si Oceanul Atlantic.

 

Pe strazile din Toulouse se gasesc si numerosi cersatori. Dupa cum vedeti si in fotografie, politia isi vede de treburile sale culinare.

Couvent des Jacobins este o biserica foarte frumosa. Are niste coloane in forma de palmier. In interior se afla si un fel de oglinda in care vezi deslusit toate dantelariile tavanului.

Am dat si peste demonstratii. Ce scop aveau? Cumva criza cea rea? Da de unde, erau demonstratii civice, se protesta impotriva nuclearelor, etc.

Alti doreau o „libertate” nedefinita.

Dome de la Grave este de fapt un spital. Capela din interior cunoscuta ca Chapelle Saint-Joseph de la Grave este unul din monumentele cele mai cunoscute din Toulouse.

In zona centrala a Toulouse se afla EDF Bazacle. Francezii stiu sa-si vanda marfa. Au realizat aici ceea ce se cheama turism industrial. Pe locul unei foste mori a fost realizata o hidrocentrala, proprietate azi a EDF (societatea de electricitate). Centrala hidroelectrica are o putere instalata de 3000 kilowati, la noi se cheama microhidrocentrala. EDF a deschis portile centralei si permite tuturor amatorilor sa o viziteze gratuit. Si sa stiti ca sunt amatori, cca. 120000 de vizitatori pe an. Din pacate noi nu invatam nimic de la altii si pot spune ca avem centrale de acest tip mai interesante decat  aceasta. Sa va spun numai trei: Dobresti, Timisoara, Sadu 2.

 

 

 

Halle aux Grains a fost initial o piata de cereale, care prin anii ’50 s-a transformat in Palatul Sporturilor, iar anii ‚70 in sala de spectacole. Astazi adaposteste Orchestra Nationala Capitole din Toulouse.

In onoarea generalului Dupuy , erou al Revolutiei franceze, a fost ridicat un monument.

In memoria celor cazuti in Primul razboi mondial s-a ridicat un monument maret.

Sediul primariei si al teatrului national se afla in cladirea Capitole. Cladirea se remarca prin cele 8 coloane de marmura rosie ale fatadei. Atentie, salile istorice ale Capitole pot fi vizitate numai in prima duminica a fiecarei luni.

Podul Catalanilor este  un pod ce traverseaza Garonne. Vechi de pe la 1908, realizat in forma de arc din piatra si beton.

Podul Saint-Pierre este un pod vechi si totodata nou. El a fost construit in 1852 initial din lemn pentru pietoni si carute/trasuri. Dupa unele transformari a devenit din 1987 podul de astazi, pod cu tablier metalic.

 

O imagine mai clara a Primariei.

Pe strada Taur se afla biserica Notre-Dame du Taur , veche din secolul al XlV-lea. Biserica a fost construita pe locul unde a fost inmormantat Sf. Saturnin care a devenit Saint Sernin  prin modificarea ulterioara a numelui. Astazi mormantul se afla in bazilica cu acelasi nume.

Un element inedit, o toaleta pentru barbati originala. Am mai vazut astfel de exemplare la Torino, la periferia Parisului.

 Urmeaza Carcassonne.

 P.S. Am intarziat cu redactarea din cauza pierderii hardului de la laptop si a durat ceva recuperarea datelor.

Tags:

About veteranul1