Aseara am fost la Circ. Circul a inceput de la intrare. Desi am venit cu o ora inainte de inceperea actiunii o coada imensa ne astepta pentru aproape 40 de minute. Se intra pe o singura usa. Cand am ajuns si noi acolo s-a mai deschis inca o usa. In sala circul a continuat, locurile pe categorii nu s-au respectat, asa ca am ajuns sa stam pe penultimul rand. Atmosfera a fost exceptionala. Circa 2500 de impatimiti ai snookerului au facut o primire triumfala celor trei magnifici. Corect ar fi o magnifica si doi magnifici. Este vorba despre Michaela Tabb, celebra arbitru, Stuart Bingham, campionul ultimei editii si inegalabilul Ronnie O’Sullivan. Meciul demonstrativ a durat 9 fram-uri (jocuri) si s-a incheiat cu scorul de 5 la 4 in favoarea lui Ronnie. Ronnie a realizat si un break de 111. Meciul ,retineti, a fost demonstrativ, dar a facut o imensa propaganda acestui sport in Romania.Organizarea meciului a prezentat carentele generale ale publicului roman. Galagie pe holuri, galagie ce patrundea si in sala, miscarea continua a spectatorilor in timpul jocului, dezastrul ecologic de la sfarsitul meciului, sute de pet-uri ,hartii au ramas in sala pentru posteritate.
Totusi, una peste alta, a meritat efortul financiar si mai ales vestea ca Ronnie va reveni in turnee.